Rectorul și prorectorul Universității „Ovidius”, trimiși în judecată pentru luare de mită

Rectorul și prorectorul Universității Ovidius, trimiși în judecată pentru luare de mită
Publicat: 13/09/2013, 13:59
Actualizat: 28/09/2018, 21:21

Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, Tiberius Epure, și prorectorul Gabriela Stanciu, demiși din funcții de Senatul instituției, au fost trimiși în judecată, fiind acuzați că au luat mită de la mai multe persoane pentru a le da răspunsurile la admiterea la Facultatea de Farmacie.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată pe Tiberius Dănuț Epure, în stare de arest, și pe Gabriela Stanciu, pentru luare de mită și folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Alături de aceștia vor fi judecați Stere Tala și Lucica Toader, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 27 iunie 2013 – 11 iulie 2013, Tiberius Dănuț Epure, în calitate de rector al Universității „Ovidius” din Constanța, prin intermediul lui Stere Tala, a pretins de la o persoană 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziție, înaintea examenului, subiectele la disciplinele de concurs pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, astfel încât o candidată să fie admisă fraudulos.

„La data de 13 iulie 2013, după ce a primit suma de 4.000 de euro, inculpatul a remis persoanei de la care a primit banii mai multe pagini care conțineau câte 250 de întrebări pentru disciplinele de concurs biologie și chimie, inclusiv răspunsurile aferente. Ulterior, la data de 22 iulie 2013, Epure Tiberius-Dănuț i-a indicat aceleiași persoane subiectele stabilite pentru examen, precizându-i că persoana participantă la concurs trebuie să învețe numărul întrebării și literele aferente răspunsurilor corecte. În demersul său de pretindere și primire a sumei de 4.000 de euro, Epure Tiberius-Dănuț a fost sprijinit de inculpatul Tala Stere, care a intermediat relația cu persoana care a dat suma de bani”, au scris procurorii în documentul citat.

De asemenea, în 18 iulie, Tiberius Dănuț Epure ar fi pretins de la o persoană 5.000 de euro pentru a facilita admiterea unei candidate la Facultatea de Farmacie, au precizat procurorii.

Fostul prorector al Universității „Ovidius”, Gabriela Stanciu, este acuzată că, în cursul lunii iulie 2012, a primit mită 1.500 de euro de la Lucica Toader, pentru a facilita admiterea fiicei acesteia la Facultatea de Farmacie. În cursul aceleiași luni, Stanciu i-ar fi pus la dispoziție Lucicăi Toader câte 50 de subiecte, inclusiv răspunsurile corecte, subiecte selectate pentru disciplinele de examen biologie și chimie.

„În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor și răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității «Ovidius» din Constanța”, susțin procurorii.

În 30 iulie, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a lui Tiberius Dănuț Epure și Stere Tala. Ulterior, în 6 august, Curtea de Apel București a admis recursul lui Tala și a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe un termen de 30 de zile.

În cazul Gabrielei Stanciu, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile și au instituit obligarea acesteia de a nu exercita funcția de prorector al Universității „Ovidius” din Constanța.

Procurorii au instituit sechestru asigurător pe sume de bani aparținând lui Epure și Stanciu.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Ilfov.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul MAI – Direcția Generală Anticorupție.

Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța Tiberius Dănuț Epure și prorectorul Gabriela Stanciu au fost demiși din funcții miercuri, de Senatul universității.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×